Cine trebuie să intre în carantină

 

Explicaţii privind carantina dispusă de autorităţi

Pentru simplificarea şi accelerarea proceselor, landul Baden-Württemberg a creat bazele legale pentru carantina dispusă de autorităţi*.

Persoanele vizate vor fi informate cât mai repede posibil de Direcţia de Sănătate Publică (Gesundheitsamt) şi lămurite în legătură cu posibilităţile de carantinare, precum şi cu regulile de comportament. Direcţia de Sănătate Publică ia contact cu toate cazurile testate pozitiv, imediat ce i se transmite rezultatul testului.

Conform Institutului Rober Koch (RKI), în principiu carantina se dispune de către autorităţi atunci când există un risc mare de contaminare cu noul coronavirus. Acest lucru se întâmplă

  •     atunci când o persoană a fost testată pozitiv.
  •     dacă în ultimele două săptămâni persoana respectivă a avut contact apropiat cu un infectat, diagnosticat cu COVID-19 pe baza unui test de laborator.
  •     dacă în ultimele 14 zile persoana respectivă s-a aflat într-o regiune de risc.

Direcţia de Sănătate Publică poate dispune carantina şi în alte cazuri.

Durata carantinei

Pentru persoanele testate pozitiv, carantina începe la primirea rezultatului pozitiv al testului. Pentru persoanele testate pozitiv fără simptome, carantina se încheie la 10 zile de la test. Pentru persoanele testate pozitiv cu evoluţie simptomatică a bolii, carantina se încheie la 10 zile de la debutul simptomelor şi minimum 48 de ore de la momentul în care pacientul nu mai are niciun simptom.

Cine remarcă că are semne de boală care indică contaminarea cu coronavirusul – cum sunt tusea, temperatura ridicată sau febra, dificultăţile de respiraţie, pierderea mirosului, respectiv a gustului, guturaiul, durerile în gât, durerile de cap şi membre şi slăbiciunea generală – , pentru care Direcţia de Sănătate Publică sau un medic autorizat a dispus efectuarea unui test la coronavirus, trebuie să se izoleze la domiciliu  până când primeşte rezultatul testului.

Pentru membrii gospodăriei persoanelor testate pozitiv, carantina începe imediat ce aceştia află de testul pozitiv al persoanei împreună cu care trăiesc în gospodărie. Carantina se încheie cel mai devreme la zece zile de la testare sau de la debutul simptomelor persoanei testate pozitiv.

Persoanele care au vorbit minimum 15 minute de la o distanţă mai mică de 1,5 metri cu o persoană infectată cu COVID-19, respectiv în prezenţa cărora persoana infectată a tuşit sau a strănutat sau care au stat mai mult de 30 de minute într-un spaţiu cu concentraţie mare de aerosoli infecţioşi se consideră persoane de contact din categoria 1. Pentru persoanele de contact din categoria 1, carantina începe imediat după ce au fost informate că sunt persoane de contact din categoria 1 şi durează cel puţin 10 zile, indiferent de rezultatul testului, respectiv rezultatele testelor. În acest interval există cel mai mare risc de declanşare a infecţiei. În cazuri individuale, Direcţia de Sănătate Publică poate dispune o altă durată. Persoanele de contact din categoria 1 ar trebui să ţină un jurnal al simptomelor pe perioada carantinei. Un model de jurnal găsiţi la adresa www.rki.de.

Elevele şi elevii care au avut contact exclusiv în contextul şcolii cu o elevă sau un elev testat/ă pozitiv din propria clasă sau nivel pot fi considerate persoane de contact din categoria cluster-elevi. Persoanele de contact din categoria cluster-elevi trebuie să intre în carantină imediat ce sunt informate de către Direcţia de Sănătate Publică sau de o persoană mandatată de Direcţia de Sănătate Publică – de exemplu directoarea sau directorul şcolii. Pentru aceste persoane carantina se încheie la 10 zile de la ultimul contact cu persoana testată pozitiv. Începând din a 5-a zi poate fi încheiată printr-un test efectuat cel mai devreme în această zi şi care are rezultat negativ.

Pentru persoanele care se întorc din regiuni de risc, trebuie respectate instrucţiunile generale din Ordonanţa privind coronavirusul EQT (Einreise-Quarantäne und Testung/intrare în ţară şicarantină).

Persoane de contact de categoria a 2-a

Cine, de exemplu, doar s-a aflat în aceeaşi încăpere cu o persoană testată pozitiv şi nu a avut contact apropiat, se consideră persoană de contact de categoria a 2-a; de regulă în acest caz nu se dispune carantina, întrucât riscul de contaminare este mai mic. Cine lucrează cu persoane cu comorbidităţi (spital, cămine de bătrâni etc.) trebuie însă să-şi informeze în orice caz angajatorul. Pentru toţi se aplică regula conform căreia trebuie să se auto-evalueze zilnic cu privire la o eventuală apariţie a semnelor de boală. Dacă apar semne de boală, trebuie efectuat urgent testul.

Persoană de contact a unei persoane de contact

Nici cine a avut contact cu o persoană din familie, din cercul de prieteni sau de cunoştinţe care la rândul ei a avut contact cu un caz de COVID-19 confirmat prin test, dar este complet sănătos nu trebuie să intre în carantină. În acest caz persoana nu este considerată persoană de contact, nu are risc ridicat de infectare cu coronavirus şi nu poate contamina pe nimeni. Persoana este „numai“ persoană de contact a unei persoane de contact.

Reglementările de principiu pot fi verificate şi adaptate fiecărui caz în parte de către angajaţii Direcţiei de Sănătate Publică. În plus există reglementări excepţionale, de exemplu pentru personalul medical. În acest caz sunt necesare discuţii individuale cu Direcţia de Sănătate Publică.

Încălcări ale dispoziţiei de carantinare

Încălcările carantinei dispuse de autorităţi pot fi sancţionate cu amendă.

Informaţii detaliate găsiţi la adresa www.rki.de sowie unter www.baden-wuerttemberg.de/de/service/aktuelle-infos-zu-corona/uebersicht-corona-verordnungen/coronavo-absonderung.


*În prezentul text nu se face diferenţă între carantină şi izolare.